Vreau ca anul acesta să citesc cărți clasice. M-am cam săturat de poveștile despre vampiri, sirene, zâne, ciori modificate genetic sau orice altceva. Vreau să pătrund într-o lume diferită, frumoasă și romantică.
Ok, și de mâine la școală. Nici nu știu cum să reacționez, deja am bocit în jur de două ore sâmbătă și nu mai are rost să mă consum. Încă scriu la franceză și în seara asta cu siguranță termin, oricum, temele-s pe marți. Într-un fel parcă mă simt entuziasmată că începe școala, dar mă tem de rezultatele la teze; dacă am greșit o sa-mi dau un bobârnac peste cap. În seara aceasta, la ProTV este filmul după Interviu cu un Vampir, de Anne Rice. Am văzut că joacă Brad Pitt, Antonio Banderas și Tom Cruise și mor de ciudă că nu mă pot uita deoarece începe la ora 22:00, oră la care eu probabil voi dormi din cauză că plec cu autobuzul dimineața în oraș. Trist.
Nu știu ce să mai scriu, mă simt ciudat și cred că am nevoie de o cafea sau un ceai cald. Mâine trebuie să trec pe la bibliotecă; probabil în curând voi scrie o recenzie sau ceva.
Vă las, dragii mei. Pupici și baftă la școală!
Dacă vrei să citești o carte bună îți recomand Hoțul de Cărți de Markus Zusak! Merită. Spor la citit! :)
RăspundețiȘtergere